Sarah Anastasia
Micuța Sarah este o bebelină tare dulce și carismatică, o minune de copil care își bucură părinții, pe Mirela și Daniel, în fiecare clipă. După ședința foto, de la care bineînțeles nu putea lipsi și stăpânul blănos (ps. L-aș fi luat acasă), am pornit spre biserica Sfânta Sofia, ridicată în secolul al XVIII-lea, azi monument istoric, unde a avut loc frumoasa slujbă de creștinare, încărcată de emoție și multe zâmbete.
Am petrecut apoi câteva ore alături de familie și prieteni într-o atmosferă relaxantă la Ambery Home, o locație cu un design unic și primitor.
M-am simțit foarte bine și mă bucur mult că m-ați ales să vă fiu alături și să surprind în imagini povestea voastră. Vă îmbrățișez cu drag!